Avem marea plăcere să vă informăm în premieră că, în cadrul Comisiei pentru muncă din Senat, au fost preluate și aprobate în unanimitate trei articole propuse de către Fundația ADV România în cadrul Observatorului de Integritate UPA. Articolele sunt introduse sub formă de amendamente de către senatorul Cristian Bordei și vor modifica Legea 448/2006. Urmează ca aceste articole să fie supuse votului în plenul Senatului, după care vor intra pe circuitul legislativ la Camera Deputaților. Cele trei articole sunt menite să clarifice și să îmbunătățească cadrul legal actual pentru unitățile protejate autorizate, având un impact semnificativ asupra eticii și corectitudinii în această zonă.
Articolele aprobate
- Eliminarea articolului 78 alin. 4^1 – Acest alineat crea confuzie în interpretarea legii, fiind similar cu alin. 4^2, dar aplicabil unităților protejate în general, în timp ce alin. 4^2 se referă doar la unitățile protejate autorizate. Eliminarea acestuia este necesară pentru a evita interpretări eronate care permit vânzarea sau intermedierea de produse și servicii fără implicarea reală a persoanelor cu dizabilități. Astfel, se vor elimina riscurile legate de abuzuri și concurența neloială.
- Introducerea unei proceduri de control comună (Art. 78 alin. 5) – Se propune ca monitorizarea și controlul activităților unităților protejate autorizate și a celor care achiziționează produse și servicii realizate de persoanele cu dizabilități să fie reglementate printr-un ordin comun al Ministrului Muncii și al Ministrului Finanțelor Publice. Această măsură are ca scop prevenirea situațiilor în care unitățile protejate sunt folosite pentru intermediere „mascată” și vânzări de produse ce nu sunt efectiv realizate în cadrul acestora, respectând astfel scopul social al legii.
- Modificarea criteriilor pentru unitățile protejate fără personalitate juridică (Art. 81 alin. 2) – Propunerea vizează eliminarea posibilității ca societățile comerciale să poată crea secții interne ca unitate protejată cu doar 3 angajați cu dizabilități, reprezentând 30% din totalul angajaților unei secții. În schimb, acestea ar trebui să aibă cel puțin 30% persoane cu dizabilități angajate din total angajați companie pentru a se încadra în criteriile de eligibilitate pentru autorizarea ca unitate protejată. De exemplu în cazul unui SRL cu 100 de angajați, 30% din total angajați ar trebui să reprezinte 30 persoane și nu doar minim 3 în cadrul unei secții interne. Această modificare este esențială pentru a elimina avantajele incorecte de pe piață și pentru a susține organizațiile care angajează efectiv persoane cu dizabilități și contribuie în mod real la integrarea lor.
Beneficiile aprobării inițiativelor
Aprobarea acestor modificări legislative va aduce numeroase beneficii, atât pentru persoanele cu dizabilități, cât și pentru piața muncii în ansamblu:
- Clarificarea cadrului legal: Eliminarea prevederilor redundante și ambigue va preveni interpretările greșite și abuzurile în utilizarea statutului de unitate protejată, contribuind la o aplicare mai corectă a legii.
- Îmbunătățirea transparenței și eticii: Prin introducerea unor proceduri clare de control și monitorizare, va fi asigurată o mai mare responsabilitate a unităților protejate, ceea ce va conduce la eliminarea practicilor comerciale neetice.
- Stimularea incluziunii reale a persoanelor cu dizabilități: Creșterea cerințelor pentru autorizarea unităților protejate va încuraja angajarea unui număr mai mare de persoane cu dizabilități, asigurând că acestea sunt integrate efectiv în activitățile economice și sociale ale organizațiilor.
Aceste măsuri legislative contribuie la dezvoltarea unui mediu economic echitabil și la susținerea companiilor și organizațiilor care angajează în mod responsabil persoane cu dizabilități, eliminând avantajele incorecte și practicile ce pot fi considerate ajutor de stat mascat. În plus, ele aliniază legislația națională cu bunele practici promovate la nivel european privind achizițiile responsabile social și incluziunea persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.
Practici neetice în achizițiile publice: Caz concret privind utilizarea banului public în mod fraudulos
Observatorul de Integritate al Unităților Protejate Autorizate (UPA) a primit o sesizare care dezvăluie o practică neetică în achizițiile publice, implicând utilizarea frauduloasă a fondurilor publice în contractul atribuit de C.N. Poșta Română S.A. pentru achiziția de uniforme personalizate. Contractul, în valoare de 4.899.830,8 lei (aproximativ 991.000 de euro), a fost atribuit societății C&A Company Consulting, o unitate protejată autorizată conform Legii 448/2006, cu scopul de a evita plata fondului de handicap prin achiziția produselor realizate de persoanele cu dizabilități.
În realitate, analiza sesizării indică faptul că producția nu poate fi realizată efectiv de angajații cu dizabilități ai societății C&A Company Consulting, ci probabil de către firma-mamă, C&A Company Impex SRL, cu sediul la aceeași adresă. Cu doar patru angajați cu handicap de gradul III înregistrați, productivitatea declarată pentru fabricarea celor 34.068 de tricouri polo, 34.068 de cămăși, 12.181 de pantaloni, 11.167 de pelerine impermeabile și 12.181 de șepci este considerată imposibil de realizat, chiar și pentru persoane fără dizabilități. Licitația poate fi vizualizată și pe portalul SEAP de achiziții publice.
Aceste circumstanțe sugerează o operațiune de intermediere mascată, contrară prevederilor legale, prin care fondul de handicap a fost fraudat, iar comunitatea persoanelor cu dizabilități a fost prejudiciată cu suma de aproximativ 943.000 de euro. Situația scoate la iveală vulnerabilități legislative ce permit astfel de practici, subminând scopul real al legii, care ar trebui să promoveze integrarea autentică a persoanelor cu dizabilități pe piața muncii.
Observatorul de Integritate UPA a sesizat autoritățile competente pentru inițierea unui control riguros asupra acestui caz, incluzând verificarea documentelor contabile, a consumului de materiale și a activității efective a angajaților cu dizabilități. În următoarea ediție a newsletter-ului, vom aduce în atenția publicului și alte cazuri concrete de sesizări primite, continuând demersul de a promova integritatea și transparența în utilizarea banului public.
Este necesară o reformă legislativă urgentă pentru a elimina posibilitățile de abuz și a asigura că fondurile publice destinate persoanelor cu dizabilități sunt utilizate în mod corect și etic, contribuind cu adevărat la bunăstarea și integrarea lor în societate.