Back

JobDirect – o agenție HR specializată în angajarea în muncă a persoanelor cu dizabilități

Experiența UtilDeco ne-a arătat că persoanele cu dizabilități și din categorii vulnerabile pot deveni angajați performanți și loiali. Pentru companiile responsabile, care înțeleg că alături de performanța economică, contează și impactul social, contează relevanța relațiilor umane, am dezvoltat un serviciu unic în România – JobDirect- o platfomă de asistență și plasare la locul de muncă adresat persoanelor cu dizabilități.

Ramona Marian, Expert în Formarea, evaluarea şi consilierea psihologică a personalului, coordonator JobDirect și co-manager UtilDeco, ne împărtășește din experiența ei de peste 10 ani în coordonarea resurselor umane în cadrul întreprinderilor sociale de inserție.

1. Cum s-a născut ideea de JobDirect?

S-a întâmplat în urmă cu 4 ani, când încercam să găsim soluții de angajare în muncă pentru persoanele cu dizabilități care ne solicitau angajarea la unitatea protejată, deținută ADV România. Numărul solicitărilor era foarte mare, iar noi, din păcate, nu aveam cum să dăm curs tuturor acestora. Ca în orice afacere, și într-una socială, ne dimensionăm activitatea în funcție de comenzile pe care le avem din piață.

Plecând de la experiența proprie de angajare și de la nevoile persoanelor cu dizabilități, ne-am propus să înființăm acest serviciu specializat pe piața muncii, singurul, credem noi, de acest tip din România. Persoanele cu dizabilități din grupuri vulnerabile au un cumul de probleme și atunci, ca angajator sau mediator pe piața muncii, trebuie să vii cu un pachet de soluții adaptate la nevoile fiecărei persoane.

Așadar, la început a fost ideea, apoi un proiect de finanțare prin care am pilotat această componentă, iar apoi l-am standardizat și am început să-l vindem companiilor. Am intrat pe piață cu acest brand JobDirect – Agenția de Plasare și Asistență la Locul de Muncă a Persoanelor cu Dizabilități.

2.Care e cea mai mare provocare în oferirea acestui serviciu?

Este o provocare și o oportunitate în același timp, să mediezi între așteptările persoanelor cu dizabilități în ceea ce privește angajarea și așteptările angajatorilor în ceea ce privește capacitatea de muncă și nivelul de pregătire al persoanei cu dizabilități.

Angajatorii vor ca oamenii să aibă, în general, o dizabilitate ușoară, preferabil cu studii sau experiență pentru postul vizat. Persoanele cu dizabilități își doresc să fie înțelese de colegi, să fie sprijinite și ajutate în procesul de învățare, iar locul de muncă să fie aproape de casă și după caz, accesibilizat.

E greu să-i facem pe angajatori să înțeleagă că persoanele cu dizabilități care au finalizat o facultate sunt deja în piața muncii și că noi lucrăm cu persoane din categorii greu ocupabile, care poate nu au finalizat nici 8 clase, nu au lucrat niciodată și nu au o calificare.

E foarte greu, dacă nu aproape imposibil, să angajăm persoane cu dizabilități fizice și cu dizabilități intelectuale, psihice, pentru că multe sedii de companii nu sunt accesibilizate, iar angajatorii au percepeții eronate despre persoana cu dizabilități intelectuale.

În final, cea mai mare provocare poate, nu este neapărat să găsești un loc de muncă pentru persoana cu dizabilitate, ci să o ajuți să-și mențină acest loc de muncă. E nevoie de servicii suplimentare de suport pe care noi le oferim între 3 și 6 luni, atât angajatului, cât și echipei angajatorului implicată direct în acest proces. Ceea ce facem noi, se numește jobcoaching, un serviciu preluat și adaptat la piața din România după modelul finlandez.

3. În ce constă modelul de intervenție JobDirect?

Recrutăm persoane cu dizabilități, în funcție de profilul angajatorului și de cerințele postului. Apoi, oferim servicii de consiliere și orientare profesională pentru persoana cu dizabilitate, iar pentru o cât mai bună potrivire pe post, aplicăm bateria de teste CASPER și CAS++. Dacă potrivirea pe post este mai mare de 50%, pregătim și facilităm participarea persoanei la un interviu cu angajatorul. Dacă persoana este angajată, oferim tot sprijinul în pregătirea documentelor și, după caz, putem însoți persoana pentru medicina muncii sau instruirea SSM. După caz, oferim servicii de jobcoaching și mediere între 3 și 6 luni de la angajare, atât pentru persoana cu dizabilitate, cât și pentru angajator.

Suplimentar, avem propria noastră platformă online www.jobdirect.ro , în care angajatorii pot promova locurile de muncă pe care le au, iar persoanele cu dizabilități își pot trimite CV-ul.

4. Angajatorii pot deconta acest serviciu din taxa pe dizabilitate?

Angajatorii pot avea un dublu avantaj lucrând cu noi. Pe de o parte, putem să-i ajutăm în recrutarea și angajarea persoanelor, pentru a întruni condiția de a avea 4% angajate persoane cu dizabilități, iar pe de altă parte, jumătate din taxa care ar plăti-o totuși la stat, ar putea să o utilizeze pentru serviciile noastre de recrutare, plasare și job-coaching.

În final, vor fi mai câștigați, pentru că vor avea persoane angajate și integrate la locul de muncă, care aduc diversitate și competitivitate companiei.

5. Ce planuri de viitor aveți?

Vedem că din ce în ce mai multe companii importă forță de muncă și investesc foarte mulți bani în acest sens. Însă, acestea nu ajung întotdeauna să-și recupereze investiția din cauza conflictelor care apar la locul de muncă și care ajung să genereze mult mai multe costuri, inclusiv plecarea oamenilor, care ajung în final un cost și pentru statul român.

În acest sens, ne propunem să extindem serviciul nostru și pentru medierea culturală în companie și potrivirea cât mai bună a persoanelor migrante pe posturi. Combinat cu serviciile de jobcoaching cred că putem obține pentru companii crearea unui climat favorabil și eficient de muncă.

O altă direcție pe care am dori să o dezvoltăm în viitor ar fi cea de orientare vocațională a copiilor angajaților. În acest sens, companiile ar putea oferi acest serviciu în pachetul salarial al angajaților și, astfel, se vor diferenția în piață prin crearea de facilități suplimentare pentru angajați. Pe de altă parte, părinții vor ști din primii ani dacă copilul are înclinații pentru anumite domenii și îl va putea pregăti mai bine pentru viitor. Și pentru adolescenți vom putea oferi servicii de consiliere vocațională și orientare pe piața muncii.

6. Care ar fi lecția învățată pe acest serviciu?

Persoana cu dizabilitate, dacă este sprijinită, poate fi un angajat de succes într-o companie. Avem multe exemple care ne demonstrează că aceste persoane muncesc la un nivel ridicat de performanță, reușind să-și valorifice potențialul și abilitățile.

Multe dintre persoanele pe care noi le-am angajat pe piața liberă a muncii au ajuns persoane independente care și-au îmbunătățit calitatea vieții și au devenit parte din comunitate.

Oamenii performează atunci când construiesc relații de calitate în jurul lor, iar noi suntem aici să-i ajutăm și pe ei, și pe angajatori cu astfel de servicii specializate.

Credem cu tărie că ceea ce facem zi de zi… ne definește practic viitorul!

UtilDeco
UtilDeco
https://www.utildeco.ro