Îmi aduc aminte și acum perfect, ziua în care eram în drum spre Alba Iulia, pentru a participa la Comitetul de Monitorizare POR, când m-a sunat cineva și mi-a spus că pe ordinea de zi a Guvernului se află propunerea de închidere a unităților protejate.
Era începutul lunii august 2017, perioadă în care oamenii erau în concedii și mai puțini atenți la deciziile guvernanților. Inevitabilul s-a întâmplat… În data de 17 august 2017, ordonanța de urgență a fost publicată în MO și a început să producă efecte cu data de 1 septembrie. Fără consultare, fără predictibilitate economică de minim un an, fără a îmbunătăți unele lucruri și a-i proteja pe cei care erau corecți și serioși, fără a propune o altă soluție viabilă de integrare în muncă a persoanelor cu dizabilități, în special greu angajabile.
M-am simțit umilită de această decizie, după aproape 10 ani de muncă ca unitate protejată, în care creasem locuri de muncă pentru zeci de tineri și sute care au fost calificați în ateliere protejate și angajate ulterior pe piața muncii, inclusiv din cei proveniți din sistemul de protecție al copilului.
Îmi suna în minte fraza…, dacă un copil copie la examen, lași repetentă toată clasa, sau cauți soluții să nu se mai întâmple acest lucru?! Cam așa, a fost și cu unitățile protejate… Din 740 autorizate, au mai rămas în piață la începutul lunii ianuarie 2019, doar 4. Peste 4.000 de locuri de muncă s-au pierdut, din care jumătate erau ocupate de persoanele cu dizabilități.
Practic a fost o decizie luată peste noapte, împachetă la mare artă, în sensul că va crește considerabil numărul de persoane cu dizabilități angajate pe piața muncii și că vor primi și indemnizații mult mai mari de la bugetul de stat.
De fapt, scopul principal, a fost acoperirea unor găuri în bugetul de stat, din taxa pe dizabilitate plătită de către angajatorii cu peste 50 de salariați, care nu aveau 4% angajate persoane cu dizabilități. Și cifrele ulterioare, au arătat exact acest lucru! Numărul de persoane cu dizabilități angajate a scăzut de la 17,56% (menționată inclusiv în nota de fundamentare a ordonanței în august 2017), la 7,72% în decembrie 2019. În schimb, suma colectată la bugetul de stat a crescut de la aproximativ 50 mil euro în 2017 la 505 mil euro în 2019. Sunt cifre oficiale, furnizate de către instituțiile statului!
Am încercat în cercetarea pe care am efectuat-o, să văd ce s-a întâmplat cu persoanele cu dizabilități angajate în unități protejate. Le-am regăsit în mare parte, pensionate pe caz de boală din păcate și prea puțin în piața muncii… Doar în 2018, un număr de 11.082 de persoane cu dizabilități s-au înregistrat la Casele de Pensii din țară.
Deși ordonanța, prevedea organizarea de concursuri speciale de angajare pentru persoane cu dizabilități, tot cifrele oficiale, au arătat, că nici un astfel de concurs, nu a fost organizat. Iluzii false create pentru persoanele cu dizabilități…
Pentru mine ca manager, a fost o perioadă foarte grea… A trebuit să iau decizii, cu care nu mă simțeam deloc confortabil. Am închis 2 centre din Constanța și Tg. Mureș după 15 ani de activitate, am redus considerabil veniturile angajaților, am căutat soluții de angajare part time pentru salariații noștri în alte companii pentru a reduce povara fiscală.
Practic, peste noapte, am pierdut peste 80% din cifra de afaceri…, am rămas cu comenzi pe stoc, cu materii prime de achitat și cu taxe și impozite de plătit la bugetul de stat. A fost ca o ”operație pe creier” necesară pentru a nu pierde pacientul!
Am simțit că 15 ani de activitate au căzut și s-au spart în multe, multe cioburi…, fără speranță și putere de a o lua de la capăt. Am trecut prin toate fazele specifice unui șoc…, ne-am adunat și am zis că trebuie să luptăm, să ne reinventăm ca echipă și să mergem mai departe.
Angela Achiței, Președinte ADV România & Manager UtilDeco Group SRL
Am sesizat Avocatul Poporului, care după 2 ani, ne-a dat parțial dreptate. Am dat în judecată statul… care după 3 ani, ne-a dat termen la Curtea Constituțională! Am cercetat și am propus un nou proiect de lege, care a fost aprobat în parlament la fix 3 ani după dezastrul generat de OUG 60/2017. Mulți oameni au susținut demersul și le mulțumim foarte mult pentru tot…, persoane cu dizabilități, ONG-uri, federații, autorități publice și centrale, politicieni care au inițiat proiectul legislativ și apoi au votat aproape în unanimitate.
Acum o luăm de la capăt.., mai puternici și mai motivați!
Aș vrea ca toate unitățile protejate și clienții acestor entități, să înțeleagă că nu a fost deloc ușor să corectăm această lege, și că e foarte important să fim corecți și să o implementăm în spiritul în care a fost creată.., cea de incluziune socială și profesională a persoanelor cu dizabilități. Să înțelegem, că legea e diferită acum, că unitățile protejate, pot comercializa doar produse și servicii realizate prin propria activitate a persoanelor cu dizabilități. Că trebuie să creeze locuri de muncă și să implice real persoane cu dizabilitate!
Cu siguranță, și autoritățile statului sunt acum mult mai pregătite să sesizeze și să amendeze, respectiv să retragă autorizația de funcționare a unităților protejate.
Sunt convinsă că normele care vor fi publicate în curând, vor clarifica o serie de aspecte de funcționare și raportare a unităților protejate. Dar până atunci, e important să reținem faptul că indiferent de ce scris în prezent în autorizația de unitate protejată că poți comercializa, legea prevalează.
Prin urmare, doar unitățile protejate care îndeplinesc definiția de unitate protejată din lege și implică în procesul de producție sau prestare persoana cu dizabilitate, pot încheia acorduri de parteneriat cu operatorii economic în sensul legii. Altfel, se încalcă legea, iar cheltuiala devine neeligibilă pentru cei care cumpără de la astfel de unități protejate.
În concluzie, sperăm că în viitor aceste unități protejate, să devină oficial parte a sectorului de economie socială, să fie recunoscute ca întreprinderi sociale de inserție care sprijină angajarea și tranziția pe piața muncii a persoanelor cu dizabilități și din grupuri vulnerabile.
Angela Achiței, Președinte ADV România & Manager UtilDeco Group SRL